Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), controlat integral de Ministerul Energiei, vrea să presteze servicii de sistem pentru Transelectrica, operatorul sistemului energetic național (SEN), prin livrarea de energie de rezervă de către termocentrala sa pe huilă Paroșeni, cu putere instalată de 150 MW.
Investitorii se tem, evident, că investițiile lor în active energetice din Ucraina vor ajunge ținte ale inamicului rus. Și totuși, aceste incertitudini par a putea fi compensate cu avantaje de negăsit în Occident, cum ar fi autorizațiile acordate pe repede înainte, costurile investiționale semnificativ mai mici, precum și șansa de a intra devreme pe piața ucraineană emergentă a energiei, cu un potențial de viitor extrem de promițător.
România, Slovacia și Polonia acordă vineri ajutoare de avarie de urgență sistemului energetic al Ucrainei, după cel mai agresiv atac cu rachete și drone al Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării vecine executat de la începutul războiului încoace, care a provocat distrugeri mai multor hidrocentrale, termocentrale, stații de transformare și linii electrice de transport și distribuție.
Grupul ceh Nano Energies a confirmat demararea activității de agregare de către subsidiara sa românească Digital Energy Services Romania, din postura de al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie. Intrarea cehilor în România a fost anunțată de Profit.ro în vara anului trecut.
România este vulnerabilă la blackout și îmi asum ceea ce spun, pentru că știu cum a fost proiectat sistemul energetic, a afirmat la o dezbatere de specialitate, Carmencita Constantin, directorul general al General Electric (GE) Power Infrastructure.
Presa ucraineană a scris anterior că, potrivit Curții de Conturi de la Kiev, Ukrenergo ar fi vândut energie electrică anul trecut unui trader de profil asociat cu influentul miliardar ucrainean Ihor Kolomoiski, United Energy LLC, deși compania respectivă s-ar fi aflat deja în încetare de plăți la momentul tranzacțiilor.
Compania Digital Energy Services Romania, subsidiară a grupului ceh Nano Energies, a primit licență pentru desfășurarea activității de agregare, devenind al treilea jucător licențiat pe piața românească incipientă de profil a centralelor virtuale de energie, relevă date analizate de Profit.ro.
Asta după ce, foarte recent, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, a demarat procedura de dizolvare a fostei companii dedicate proiectului, Hidro Tarnița SA. Aceasta ajunsese să se judece cu proprii angajați, care reclamau salarii neplătite.
Guvernul a adoptat miercuri ordonanța de urgență de modificare a legislației decarbonizării sistemului energetic românesc, necesară pentru deblocarea a sute de milioane de euro din PNRR, într-o formă semnificativ diferită de cea pusă anterior în dezbatere publică, legiferând și posibilitatea închiderii din vară a grupurilor pe lignit Rovinari 3 și Turceni 7 de la Complexul Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW, ca alternativă la intrarea lor în conservare.
Sucursala Electrocentrale Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), ce include termocentrala omonimă, precum și unitatea de producție de energie CET Palas a societății Electrocentrale Constanța, sunt gata să fie dată în plată contra ștergerii unei părți din datoriile bugetare ale celor două companii de stat aflate în insolvență, în baza unui act normativ în vigoare încă din urmă cu 4 ani, relevă date analizate de Profit.ro.
NASA a prezentat săptămâna aceasta imagini satelitare ale Ucrainei în beznă, din cauza penelor masive cauzate de bombardamente rusești, miercuri, imagini amplu postate pe rețele de socializare de către conturi pro-Kremlin cu scopul de a lăuda succesul Moscovei, relatează AFP, preluată de News.ro.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a convenit cu Ucraina să schimbe destinația unei tranșe finale de împrumut, de 97,3 milioane de euro, acordat companiei de transport de energie electrică Ukrenergo, pentru a menține furnizarea de energie iarna viitoare, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Persoanele care s-au pensionat înainte de 30 septembrie 2000, cu vechime de cel puțin 15 ani, din unități ale fostului Minister al Energiei Electrice și de la foștii giganți energetici de stat RENEL și CONEL, precum și soții supraviețuitori ai celor decedate între timp, care beneficiază în prezent de o cotă gratuită de curent electric pentru consum casnic de 1.200 kWh pe an, pierd acest beneficiu, vechi de aproape 20 de ani.
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanță de urgență de eliminare a cărbunelui din sistemul energetic național, la care s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede interzicerea construirii de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, încetarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, precum și retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă, până la data de 31 decembrie 2030, a unei capacități energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW.
O unitate specializată în operațiuni de război cibernetic a agenției ruse militare de intelligence GRU a atacat sistemul energetic al Ucrainei, prin mai multe tentative de a provoca o pană masivă de curent (blackout), care ar fi afectat circa 2 milioane de consumatori, scriu MIT Technology Review și Wired, citând oficiali ai Guvernului de la Kiev și date ale firmei slovace de securitate informatică ESET.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, continuă să funcționeze bine în regim de izolare, după ce autoritățile de la Kiev au decis să nu se reconecteze la sistemele vecine din Rusia și Belarus, după invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, iar întreg parcul ucrainean de producție de energie este în stare de funcționare, transmite operatorul de transport și sistem Ukrenergo, omologul Transelectricii românești.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, a finalizat cu succes testul tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în perioada 24-26 februarie 2022 și ar fi trebuit să se reconecteze duminică, 27 februarie, cu cele din Rusia și Belarus, însă din cauza invaziei ruse în Ucraina, s-a decis că reconectarea nu se va mai face, a anunțat ministrul ucrainean al Energiei, German Galușenko.
"Funcționează 13 reactoare nucleare din 15. Din cauza lipsei combustibilului, trei centrale pe gaze și două pe cărbune nu operează. Un depozit de cărbune al termocentralei Trypilska a fost bombardat, dar, cu toate acestea, centrala continuă să producă la puterea de 203 MW. Legăturile cu hidrocentrala Kakhovska și cu complexul Cernobîl au fost pierdute", a transmis operatorul de transport și sistem Ukrenergo.
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), că în cel mult un an va elabora, dezbate, adopta, trece prin Parlament și publica în Monitorul Oficial o lege de eliminare treptată, în decurs de 10 ani, a cărbunelui din sistemul energetic național.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, încearcă să se pregătească pentru "asaltul" a mii de noi megawați instalați în parcuri eoliene ce urmează a fi construite în zona de sud-est a României, oricum supraaglomerată cu unități de producție de electricitate, în special din vânt, pe lângă centrala nucleară Cernavodă. Acest lucru constituie deja de ceva timp o vulnerabilitate a sistemului, atât din cauza intermitenței generării centralelor eoliene, cât și a faptului că alte regiuni ale țării sunt deficitare din punct de vedere al producției în raport cu consumul, România fiind profund dezechilibrată din acest punct de vedere.
Greva de vineri dimineața de la metrou nu a fost anunțată nici furnizorului și nici distribuitorului de energie din București, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, Metrorex fiind un mare consumator, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Viorel Tudose, administratorul companiei Getica 95, furnizorul de electricitate al Metrorex.
Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E) a publicat un raport preliminar cu privire la mega-avaria energetică europeană care a provocat mari probleme de alimentare cu curent electric și în nord-vestul României, pe 8 ianuarie, raport în care se arată că, cel puțin pe parcursul desfășurării incidentului, cauza acestuia a fost estimată inițial ca avându-și originea în rețeaua electrică românească, printre alții de către dispecerii bulgari. La nicio concluzie finală nu s-a ajuns până în prezent, iar pe baza raportului va fi efectuată o investigație aprofundată de către ENTSO-E și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) din Europa.
Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național, iar listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă privatizare, ci șansa de modernizare și de a face investiții, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Temperaturile reduse înregistrate în emisfera nordică au provocat haos pe piețele energetice și au deteriorat infrastructura energetică, astfel că gospodăriile din Japonia și până în Franța au fost îndemnate să își reducă consumul de electricitate, transmite Bloomberg.